Hello again! Nu-mi vine să cred cât de mult timp a trecut de când nu am mai postat nicio rețetă aici, pe blog. Fiind în crantină, am timp de vechile obiceiuri. Gătesc mereu, însă nu găsesc la fel de des timp pentru a poza și posta rețetele aici.

Vara e foarte aproape, așa că am luat o pauză de la banana bread și am făcut rețeta aceasta super rapidă, simplă și răcoritoare, perfectă pentru sezonul cald. 


Banana bread e una dintre rețetele pe care le-am gătit cel mai des în ultima perioadă, fiind super rapidă și gustoasă. Ceea ce îmi place este că pot varia cu ingredintele, deși de cele mai multe ori ajung să fac varianta aceasta :) 

Hello again :) Mă bucur că am reușit să îmi fac puțin timp pentru a fotografia ceea ce gătesc zilnic (așa e când ai de terminat o lucrare, dar îți vine cheful de orice altceva). Nu e nimic nou în faptul că iar am o farfurie în care predomină verdele. Pentru a-mi permite să mănânc bunătățile dulci la cuptor, mențin un echilibru prin celelalte mese și gustări. Dacă sunteți iubitori de ciocolată, știți despre ce vorbesc. Balance is the key. 

E perioada în care găsim tot felul de legume în piață, așa că, de ce să nu profităm de ele? Azi vin cu o idee potrivită pentru așa-zisul micul dejun "întârziat" :) E micul dejun din zilele acelea când sunteți liberi, nu sunteți presați de timp pentru a ajunge la 7-8 a.m. la școală sau muncă și aveți ocazia să vă gătiți. Țin minte că am avut o perioadă în care trebuia să fiu la muncă la 5:30 dimineața. Ora nu a fost o problemă pentru mine deoarece sunt o persoană matinală, însă e clar că în acestă situație nu se pune problema unui mic dejun în genul celui pe care l-am pozat astăzi. Un pahar de smoothie, un iaurt cu fulgi de ovăz sau un ou fiert cu jumătate de ardei gras îmi dau destulă energie pentru prima parte a zilei.

Azi facem ouă poșate pe legume verzi la tigaie. De cele mai multe ori mănânc ouăle fierte, însă uneori îmi place să mai variez și să încerc altceva. Dacă nu ați făcut până acum ouă poșate, vă zic că e la fel de simplu ca și la cele fierte. Se pune apa la fiert într-o cratiță, iar după ce ajunge la puncul de fierbere se dă focul la treapta cea mai mică. Oul se sparge în prealabil într-un castronel și se pune în apă. Există mai multe metode de a poșa ouăle, însă aceasta mi se pare cea mai rapidă și ușoară. Câteva sfaturi și o rețetă video găsiți aici,  Jamie vă explică super bine cum stă treaba. 



Ingrediente:
- 2 ouă
- un castravete
- un dovlecel 
- o mână de spanac
- opțional: nuci, mirodenii 

De curând am început să adaug untul de cocos la gătit. Îl foloseam mereu în scop cosmetic pentru corp, față și păr, însă după ce l-am folosit în câteva rețete, m-am îndrăgostit de aroma pe care o conferă legumelor. Am pus jumătate de linguriță de unt de cocos în tigaie, apoi am adăugat dovlecelul și castravetele tăiați cuburi, un praf de sare, puțina apă, am acoperit totul cu un capac și le-am lăsat la înăbușit în jur de 7-8 minute. Mie îmi place ca legumele să rămână mai tari și să își păstreze culoarea. Spre final am adăugat și ierburi uscate de provence.
Cam asta e tot. Simplu, nu? Am adăugat puțină boia dulce și câteva nuci românești pentru o textură crocantă farfuriei, apoi am salivat puțin cât timp am făcut pozele :))

Poftă buna!






E cald, mă trezesc cu gândul la o plajă tropicală (departe de Mamaia), la un hamac, palmieri și un platou mare cu fructe lângă mine. În schimb sunt acasă, e 7:30 a.m. și mă așteaptă lucrarea de diserație pe care trebuie să o termin cât mai curând. But summer is a state of mind, right? O sesiune de sărit coarda, un mic dejun gustos și muzică bună (Virgin radio for now) îmi pot schimba total dispoziția. 

Știți ca sunt adepta preparatelor rapide și gustoase, iar azi am revenit cu o porție de cartofi dulci la cuptor. Vă recomand să îi cumpărați mai des deoarece sunt mult mai bogați în nutrienți față de cartofii albi. Deși nu refuz niciodată deserturile, încerc să păstrez un echilibru în alimentație prin a-mi găti acasă felurile principale de mancare, de la supe cremă și dressinguri pentru salate, până la burgeri și aripioare picante. 



Hello again! It's been a long time, maybe too long...



Hello :)

N-am mai apăsat de ceva timp butonul de "postare nouă" din blogger. Ciudat sentiment.
Sunt cea mai fericită zilele astea deoarece se apropie Crăciunul, perioada mea favorită din an și bunica mea dragă m-a vizitat pentru o lună...iar din această lună ne-am văzut doar vreo 10 zile deoarece noul meu job presupune o perioadă lungă de școlarizare prin deplasare în diferite orașe din țară. Din păcate reușesc să o văd doar de două ori pe an, așa că atunci când o am langă mine încerc să exploatez la maxim timpul petrecut împreună. Și cum altfel dacă nu prin gătit? Am făcut cozonaci, colțunași moldovenești, fursecuri cu gem și latte cu nutella. Haha, deloc tradițional, însă ei îi plac băuturile dulci și cafeaua, deci e combinația perfectă. Iar dacă tot ne-am îndulcit, am făcut câteva poze si pentru pagina mea pe care s-a cam așternut praful.