Prima rețetă din categoria #mamagătește este un tort cataif cu budincă și căpșuni. Rețeta asta este complet diferită de originalul Kadayif sau Katayif turcesc. Îmi doresc cu ardoare să ajung în Turcia și să mănânc acest desert, însă din ce am citit pe wikipedia, denumirea corectă e Kanafeh și este specific țărilor din Levant, cele situate la Est de Marea Mediterană ce includ Turcia, Siria, Iordania, Israel și Palestina. O vacanță în statele arabe este de ceva timp prezentă în wishlist-ul meu. 
Până una alta, continui să savurez tortul pe care mama mi-l face încă de când eram mică. Presupun că ea habar nu avea că blatul pe care îl cumpăra din magazine este tradițional bucătăriei turcești și se gătește cu fistic și alte nuci (hmm, sau poate știa? Trebuie să o întreb). Originalitatea și-a spus cuvântul aici, ea folosindu-se de ce avea prin cămară și frigider pentru a-mi face un desert răcoritor. La fel ca mine, merge pe principul rapid și gustos. 



#mamagătește va fi o nouă rubrică pe blog. (I'm so happy). Mi-a venit ideea asta acum 2 zile când mama îmi cerea sfatul în legătură cu o prăjitură cu care să ne întâmpinăm musafirii programați să ajungă la noi a doua zi. Ea e cea care mi-a insuflat dragul de a sta în bucătărie și de a nu privi gătitul ca pe o corvoadă (da, am întâlnit câteva persoane care au această părere). 

Mmm, această negresă are o întreagă poveste în spate și totul a început cu prietena mea, Alina, care a fost inspirată și primăvara și-a plantat mentă în curte pentru a avea tot sezonul. Dupa ce am băut de câteva ori limonade și ceaiuri în care gustul intens de mentă mă răcorea incredibil de repede, mi-a tot stat gândul la o rețetă în care să includ această plantă, mai ales că aveam o sursă proaspătă și naturală. De ce n-aș fi exploatat-o? Normal că treburile zilnice m-au împiedicat să-mi pun gândurile în practică, dar am fost convinsă când am gustat o tartă cu mentă și ciocolată la Bistraw Verde Viu. Mie îmi place foarte mult combinația de mentă cu ciocolată, așa că ce puteam să fac dacă nu o negresă ciocolatoasă cu o glazură de mentă?

Sănătate la pahar! :) Amestecul de azi e plin de vitamine, nutrienți și vă va da energie în plus pentru zielele pline. Nu prea poți da greș cu un smoothie. Simplu, gustos și sănătos. Pentru cel de astăzi am folosit sfeclă roșie ca bază, de aici avănd și culoarea asta frumoasă. Decorul e format din semințe de chia, fulgi de cocos și fructe goji uscate. 



Azi vă arăt o rețetă super simplă, gustoasă și prietenoasă cu organismele noastre. Sunt sigură că ați observat nebunia din ultima perioadă în legătură cu mâncarea vegană, raw vegană, apar diverse articole cu ce e bine, ce nu e bine, cum să combini alimentele, ce să elimini din dieta, ce să adaugi etc. Eu consider că toate aceste sfaturi sunt benefice atata timp cât fiecare dintre noi își ascultă corpul, încearcă să-l înțeleagă și să-i ofere nutrienții de care are nevoie din alimentele care ne plac. Nu am crezut niciodată în dietele de câteva luni, ci într-un stil de viață echilibrat în care includ toate grupele de alimente, însă pentru sănătatea sistemului digestiv este important să ținem cont de combinarea acestora. 
Am și o recomandare pentru voi, o carte de nutriție cu sfaturi foarte interesante și deloc greu de urmat: Valentin Vasile - Stil de viață, nu dietă. Merită răsfoită data viitoare când ajungeți într-o librărie. 
Destul cu pălăvrăgeala, vă las cu rețeta: