Pumpkin Spice Latte


Am tot așteptat să vină toamna și uite că într-un final s-a hotărât să-și faca apariția. Ne-a speriat vreo două zile cu frig și ploi, apoi a renunțat, timidă, lăsându-ne să ne mai bucurăm de câteva zile calde și însorite. Cum mă relaxez eu cel mai bine în zilele de genul acesta? Gătind:) Eh, nu era greu de ghicit. 

Azi vă arăt un copycat al faimosului Pumpkin Spice Latte de la Starbucks. Țin minte că atunci când s-a deschis în orașul nostru am fost să devorez o gogoașă cu ciocolată, însă băuturile lor nu mi-au făcut niciodată cu ochiul, asta până acum câteva săptămâni când am fost cu Alina de la The-A-Team să le gustăm băutura toamnei cu aromă de dovleac. Mai mult m-a atras design-ul cănii decât curiozitatea de a gusta băutura în sine. Atmosferă plăcută, companie perfectă, băutura foarte dulce. Gust demențial, însă wow, a fost atât de dulce încât nu am reușit să-mi termin latte-ul mediu pe care îl țineam în mâini pentru a mă încălzi. Cu un search pe net am văzut cât de ușor e să-mi prepar singură propriul Pumpkin Latte, așa că de azi e prezent în rețetarul meu online. 


De ce avem nevoie? 
- o prietenă care să ne ajute cu frișca - eu am folosit o cutie de frișcă lichidă de 200 ml 
- 500 ml lapte
- 200 ml cafea neîndulcită
- 2 linguri piure de dovleac
- 2-4 linguri de zahăr
- esență de vanilie
- mirodenii: scorțișoară. nucșoară, ghimbir

1. Eu am folosit doi dovlecei plăcintari (butternut) pentru piure.





2. Am tăiat dovleceii în două, am scos sâmburii și miezul cu ajutorul undei linguri, am presărat un fir de sare pentru a le accentua aroma și puțină scorțișoară, apoi i-am copt pentru 30 de minute la foc mediu. Sunt gata atunci când furculița intră cu ușurință în ei.


3. După aproximativ 15 minute i-am curățat de coajă și i-am transformat în piure. 
PS: Ai nevoie doar de două linguri de piure de dovleac pentru latte. Pasta de dovleac se poate depozita foarte bine într-un borcan în frigider.


4. De acum începe partea frumoasă. Pune laptele la fiert într-o cratiță medie. Adaugă zahăr după gust, mixul de scorțișoară, ghimbir și nucșoară, esența de vanilie, cele două linguri de piure de dovleac și amestecă totul cu ajutorul unui tel. Lasă laptele să dea în clocot, apoi adaugă cafeaua. Simplu, nu? 

Noi am pus inițial două linguri de zahăr, însă după ce am gustat produsul final părea că lipsește ceva, așa că am mai adăugat zahăr si ta-dah, gustul a fost mult mai bun. Probabil ăsta e și secretul celor de la Starbucks haha.


5. Deși frișca lichidă se face extrem de repede, gustul nu e minunat. Vă recomand să faceți frișcă din smântână, e mult mai gustoasă. Toarnă latte-ul în două căni, decorează-l cu frișcă, scorțișoară, cafea și savurează-l cu prietenele tale, familia, iubitul. E genul de băutură ce merge savurată cu cineva. 





Din pasta de dovleac rămasă am făcut câteva brioșe, însă nu au ieșit cum îmi doream, așa că mai lucrez la rețeta asta și revin cu forma ei finală pe blog. Până atunci vă sugerez să încercați această băutură perfectă pentru zilele răcoroase de toamnă. 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu